Stilurile limbii și ale exprimării — tipuri și caracteristici

Ce este stilul lingvistic?

Coerența unui text se obține prin potrivirea adecvată a unor elemente precum:

• sintaxa (construirea propozițiilor — simple sau chiar formate din mai multe subordonate);
• vocabularul (alegerea cuvintelor, de exemplu termeni de specialitate, cuvinte la modă sau expresii colocviale);
• mijloacele de formare a cuvintelor (de exemplu diminutive, augmentative, combinații lexicale);
• mijloacele flexionare (de exemplu arhaisme, neologisme) și fonetice (de exemplu onomatopee, aliterații, rime).

Stilul exprimării, adică o anumită construcție a mesajului, îi conferă acestuia o formă stilistică precisă. Astfel, mesajul poate îndeplini anumite funcții, adesea foarte clar definite.

Alegerea stilului lingvistic și necesitatea de a organiza textul în mod adecvat depind de factori precum:

• situația în care se află autorul;
• subiectul mesajului;
• publicul-țintă (destinatarul);
• scopul comunicării;
• preferințele autorului (simțul estetic, sensibilitatea lingvistică);
• moda (limbajul caracteristic unei anumite perioade sau epoci).

Care sunt tipurile de stil lingvistic?

Știi deja că stilurile lingvistice se caracterizează printr-o formă concretă, menită să îndeplinească anumite funcții și să ajungă la publicul-țintă, adică la destinatar. Descoperă acum cele mai importante tipuri.

Stilul colocvial

Marea majoritate a mesajelor orale sunt formulate în stil colocvial (cu excepția, de exemplu, a pledoariilor din instanță). De asemenea, acesta este folosit în numeroase genuri scrise: scrisori, jurnale, e-mailuri și, adesea, bloguri. Îl învățăm în mod natural, deoarece intrăm în contact cu el încă din primele zile de viață.

Vocabularul utilizat în acest stil poate fi împărțit în:

• cuvinte neutre din punct de vedere emoțional (se referă la tot ceea ce ne înconjoară);
• cuvinte expresive (de exemplu, expresii glumețe sau populare și vulgarisme).

În stilul colocvial sunt permise:

• frazeologismele (exemplu: mi-am luat lumea în cap, mi-a ajuns cuțitul la os);
• repetițiile (exemplu: peste tot numai verdeață și verdeață, primăvara este anotimpul unui verde intens);
• propozițiile care nu respectă regulile, sunt complicate sau chiar așa-numitele anacoluturi — construcții deformate și incorecte (de exemplu: mai întâi a murit cățelul, iar apoi stăpâna lui);
• elipsele — omiterea unor elemente evidente din propoziție (exemplu: eu ascult muzică rock, iar soțul meu, clasică).

Stilul oficial

Acesta este stilul de exprimare caracteristic diferitelor instituții sau persoanelor care le reprezintă. Este unul dintre cele mai populare stiluri, situându-se imediat după cel colocvial.

Se pot distinge două variante ale stilului oficial:

• administrativă — documente oficiale (adrese, contracte, procese-verbale, somații, reclamații, cereri, autobiografii, CV-uri etc.);
• juridică — acte normative (constituții, legi, regulamente, instrucțiuni, decrete etc.).

Aceste forme de exprimare se caracterizează în primul rând prin:

• standardizare:
  • o construcție tipizată (adesea formulare și cereri),
  • alegerea schematică a cuvintelor,
  • utilizarea unor formule fixe (de exemplu, „Stimate domnule”, „Cu stimă”),
  • împrumuturi acceptate (de exemplu, termeni latini sau franțuzești consacrați);
• precizie:
  • termeni lipsiți de ambiguitate,
  • mesaje concise,
  • absența sau utilizarea limitată a epitetelor,
  • evitarea expresivității și a formulărilor plastice,
  • împărțirea în paragrafe, articole și puncte;
• caracter directiv:
  • obligații,
  • interdicții,
  • permisiuni;
• caracter impersonal:
  • folosirea formelor verbale impersonale (de exemplu, „se notifică”, „s-a efectuat”, „se solicită”),
  • exprimarea acțiunilor prin verbe la persoana a III-a singular (de exemplu, Instanța menține hotărârea privind…);
  • destinatarul este adesea indicat prin pronumele „cine” (de exemplu, Cine se face vinovat poate fi condamnat…).

În antetul și la finalul documentelor sunt aplicate ștampile care le conferă autoritate oficială.

Stilul informativ și publicistic

Scopul lor este transmiterea de informații despre anumite evenimente. Stilul informativ se remarcă prin utilizarea exclusivă a informațiilor verificate, care trebuie prezentate într-un mod concis și, în același timp, detaliat. Autorul ar trebui să se exprime:

• impersonal;
• imparțial;
• tipizat;
• cu puțină expresivitate.

Stilul publicistic permite utilizarea unor forme mai ample, precum editorialul, articolul, eseul și reportajul. Aici, pe lângă informație, contează interpretarea, evaluarea și comentariul. Autorul își poate exprima opiniile și poate încerca să influențeze publicul. Sunt permise:

• utilizarea unor procedee lingvistice variate;
• combinarea stilului colocvial cu cel științific sau chiar artistic;
• expresivitatea;
• folosirea cuvintelor cu încărcătură afectivă.

Stilul științific

Având în vedere diversitatea domeniilor și a metodologiilor, o caracteristică a acestui stil este lipsa sa de omogenitate. Cele mai cunoscute texte științifice sunt articolele (teză formulată -> demonstrație), lucrările de cercetare (analiza unei probleme dintr-o anumită perspectivă) și referatele (redactate inițial în scris, apoi prezentate oral).

Se disting două variante ale stilului științific:

• teoretico-științifică — comunicarea dintre specialiști se caracterizează prin:
  • un număr mare de cuvinte de specialitate și termeni științifici,
  • predominanța propozițiilor cu mai multe subordonate,
  • ipotezele obiective sunt adesea asociate cu folosirea propozițiilor impersonale;
  • absența elementelor expresive,
  • formulări care indică distanță sau lipsa certitudinii autorului (de exemplu, Se poate presupune…).
• de popularizare a științei — comunicarea dintre specialiști și nespecialiști se caracterizează prin:
  • informații prezentate într-un limbaj ușor de înțeles pentru cititorii fără pregătire în domeniu,
  • utilizarea unor expresii caracteristice textelor publicistice sau chiar artistice,
  • folosirea metaforelor, comparațiilor și descrierilor (care facilitează înțelegerea subiectului).

Stilul artistic

Autorii pot utiliza nu doar procedee stilistice variate și un vocabular bogat, plastic, ci și pot crea cuvinte sau combinații complet noi.

Sunt permise:

• greșelile de limbă;
• stilizările lingvistice (de exemplu, arhaisme, colocvialisme, termeni științifici);
• cuvintele aparținând altor stiluri lingvistice.

Stilul lingvistic propriu

Uneori, stilul exprimării permite identificarea autorului. De obicei, acest lucru este legat de folosirea unor expresii specifice, a unor elemente creatoare de stil sau a unei construcții caracteristice a frazelor. Aceste procedee sunt întâlnite în special în genurile literare, de exemplu în poezie, dar și în eseuri sau editoriale.

Posibilitatea de a identifica autorul pe baza unor mostre de text este un avantaj incontestabil în cazul creației artistice. În afara acestui domeniu, folosirea unui stil propriu este de obicei puternic limitată. Crearea unor tipuri variate de conținut, mai ales la cererea unui client, presupune respectarea unor cerințe stricte, precum cele SEO, pentru atingerea unor obiective precise. Într-o asemenea situație, prioritatea este eficiența textului, nu stilul lingvistic individual al autorului.

Armonia stilistică — cum să eviți greșelile de stil?

Dacă sarcina ta este să creezi un text într-un anumit stil lingvistic, nu este suficient să știi prin ce se caracterizează acesta; trebuie să respecți și regulile armoniei stilistice. Datorită ei, textul este coerent, omogen și păstrează un stil clar, ceea ce îi crește șansele de a fi recepționat corect.

Dacă vrei să eviți greșelile care pot duce la eșecul comunicării, trebuie să ții cont de trei reguli:

1. adaptează stilul cuvintelor folosite la tipul de mesaj (de exemplu, în stilul informativ și publicistic trebuie evitată acumularea cuvintelor colocviale expresive — eufemisme, colocvialisme, expresivisme și vulgarisme);
2. păstrează același stil în cadrul propoziției, NU AMESTECA termeni care aparțin altor stiluri (de exemplu, folosirea stilului oficial în comunicarea directă poate fi greu de înțeles);
3. folosește stilizările lingvistice doar atunci când sunt justificate (de exemplu, rolul arhaismelor este să evoce stilul unei anumite epoci; în caz contrar, introducerea unor cuvinte învechite în limbajul colocvial este complet inutilă).